In urmă cu peste 2000 de ani, în China a fost descoperită o ciupercă despre care se spunea că ar aduce nemurirea: o vieţuitoare stranie ce creştea numai în ceai negru îndulcit, se dezvoltă rapid ca o masă gelatinoasă, iar lichidul obţinut prin filtrare avea un gust plăcut şi înviorător.
Ulterior, bautura a devenit un veritabil leac şi în Japonia, datorită împăratului Inkyo, care suferea de o boală digestivă pe care nici un medic nu o putea vindeca. Atunci a ajuns la curte un medic din China, doctorul Kombu, care a adus cu el această băutură preparată dintr-o ciupercă miraculoasă. Si chiar s-a dovedit a fi miraculoasă, pentru că împăratul s-a vindecat imediat şi s-a simţit mai tânăr şi mai viguros ca niciodată. Entuziasmat, el a numit ciuperca după numele medicului chinez: kombucha.
Din Extremul Orient, ciuperca a fost adusă în Rusia, unde a devenit foarte populară, fiind cunoscută sub numele de “ceaiul kwas”. In cele din urmă, acest elixir a ajuns şi în Europa, iar în mănăstirile benedictine era folosit intensiv de călugări în secolul al XVIII-lea.
Deşi este cunoscută sub numele de ciupercă, kombucha nu este o ciupercă, ci o colonie de 12 specii de microorganisme care convieţuiesc în simbioză, alcătuind un sistem biologic fascinant prin complexitatea sa. Termenul ştiinţific pentru această masă asemănătoare jeleului este “zooglea”. Colonia este compusă din bacterii “prietenoase” şi ciuperci (drojdii) care transformă zahărul şi principiile active ale ceaiului negru în substanţe cu efecte vindecătoare remarcabile.
Ceaiul divin – aşa cum mai este numit – este produs prin plasarea unei colonii uscate de kombucha într-o soluţie de ceai şi zahăr. Ceaiul negru şi zahărul alb sunt cele mai bune substanţe nutritive. pe durata a 6-15 zile au loc procese metabolice biologice şi chimice care produc o multitudine de substanţe cu efecte benefice.
In kombucha trăiesc milioane de celule vii care regenerează flora intestinală şi întregul nostru organism, dispunând de o putere excelentă de detoxifiere, întărire a sistemului imunitar şi de vindecare. Ceaiul este un remediu preţios împotriva reumatismului, a gutei, a deranjamentelor digestive, dar şi a bolilor infecţioase şi a anumitor forme de cancer. Despre kombucha se spune că întinereşte şi redă vigoarea pierdută, elimină efectele otrăvirilor lente şi apăra organismul de majoritatea bolilor, fiind chiar considerat un panaceu.
Deşi analiza chimică a ciupercii nu a fost complet elucidată, cercetătorii au descoperit că ea conţine mari cantităţi de vitamina C şi vitamine din complexul B (b1, b2, b3, b6, b12), ceea ce justifică proprietăţile sale de reîntinerire. În acest elixir au mai fost descoperite substanţe antibiotice şi antivirale foarte puternice, care explică folosirea sa cu succes împotriva bolilor infecţioase.
Cea mai importantă proprietate a “ceaiului divin” este cea detoxifiantă, de unde şi utilizările sale în tratarea reumatismului, a gutei şi a bolilor de piele. De asemenea, conţine şi substanţe cu efecte hormonale, motiv pentru care este recomandat ca remediu pentru vârsta a treia, dar şi pentru copiii aflaţi în perioada de creştere sau la pubertate.
Boli în care este folosită Kombucha
Constipație, colită de putrefacție – se țin cure de minim o lună cu Kombucha, care reechilibrează flora intestinală. Se beau minim două pahare pe zi, de regulă pe stomacul gol.
Hemoroizi – în fiecare dimineață se beau două căni de Kombucha. Are efecte antiinflamatoare și tonice venoase
Reumatism, gută – o cură de două luni în care se consumă zilnic jumătate de litru. Prevenirea și combaterea aterosclerozei și hipertensiunii – se administrează trei pahare de Kombucha pe zi, în cure cu o durată de minim trei luni.
Dureri de cap de origine nervoasă – se consumă 2-3 pahare de Kombucha, iar migrenele care apar pe fondul stresului vor dispărea Gripă, guturai, boli epidemice – studii recente de laborator au pus în evidență faptul că anumite substanțe secretate de Kombucha au efecte de neutralizare a virușurilor și a majorității bacteriilor.
Mai mult, acest remediu este un stimulent puternic al imunității pe termen lung. De regulă, se fac cure de două săptămâni pentru întărirea rezistenței naturale a organismului, timp în care se consumă jumătate de litru pe zi de preparat.
Stări de anxietate, iritabilitate – Băutura din Kombucha liniștește nervii, alungă tristețea și redă pofta de viață. Se consumă zilnic înainte de fiecare masă câte o jumătate de pahar.
Adjuvant în tratarea calculozei renale și biliare – se bea în fiecare dimineață câte un litru de Kombucha, de preferință dimineața, timp de 7 zile.
Adjuvant în tratamentul cancerului – Prin efectele sale intens depurative, de stimulare imunitară și vitaminizante este un remediu excelent de protecție împotriva cancerului. Poate fi folosit în tratarea cancerului de colon în formă incipientă sau a leucemiei. Se bea un litru de ceai pe zi, în locul apei, în cure de minim 45 de zile.
Atenuarea efectelor intoxicațiilor lente cu metale grele, gaze toxice, deșeuri radioactive – Se consumă un litru de preparat pe zi, în cure de 30 zile, cu 7 zile pauză între ele.
Amigdalită, dureri de gât – se face gargară cu un pahar de ceai. În plus se bea zilnic câte o jumătate de litru de ceai până la însănătoșire.
Ten cu aspect încărcat – se curăță tenul în fiecare seară cu un tampon de vată înmuiat în ceai. Se consumă dimineața, pe stomacul gol, 1-2 pahare de Kombucha.
Beneficii kombucha
Băutura de kombucha conține ceai și microorganisme vii, care vin la pachet cu procesele lor metabolice. Este cunoscută încă din anul 221 î.Hr. în China – ceaiul nemuririi, faimoasă apoi și în Japonia, SUA, Canada sau Australia. Faima ei se datorează conținutului de:
– Vitamine: B1, B2, B3, B6, B12, acid folic, C, D, E și K.
– Enzime: invertază, amilază, catalază, zaharază, enzima coagulantă, protează, etc.
– Acizi organici esențiali: acid glucoronic, acid lactic, acid acetic, acid gluconic, acid carbonic, acid usnic, acid tartaric, acid citric, etc.
– Minerale: în funcție de ceaiul care se folosește. De exemplu, ceaiul Rooibos conține fier, potasiu, zinc, mangan, cupru, calciu și magneziu.
– Drojdii și polizaharide, teina și aproximativ 0,5% alcool.
Faptul că băutura de Kombucha întărește sistemul imunitar este dovedit de o serie de cercetări expuse în jurnale de specialitate. Toate acestea atestă faptul că băutura în cauză este un cocktail de bacterii bune care interacționează într-un mod unic, aducând beneficii incredibile celor care o consuma. Conform cercetătorilor din cadrul Universității din Letonia, pe lângă întărirea sistemului imunitar, băutura de Kombucha este responsabilă și de:
– normalizarea tranzitului intestinal (cel de-al doilea creier al corpului uman)
– reglarea florei intestinale
– efecte antivirale și antibacteriene
– detoxifierea organismului
– normalizarea tensiunii arteriale
– reducerea nivelului colesterolului
– echilibrarea acidității din corp
– îmbunătățirea digestiei proteinelor
– stimularea circulației sanguine
– facilitarea absorbției mineralelor
– activarea funcțiilor pancreasului
– echilibrarea nivelurilor de glucoză din sânge
– stimularea producerii sulfului fiziologic, a vitaminei B12 și a vitaminei K
– combaterea artritei și reducerea durerilor din articulații
– reducerea simptomelor premenstruale
– îmbunătățirea randamentului oxigenului din celule
– reducerea simptomelor alergiilor
– favorizarea apariției unei stări de bună dispoziție
– creșterea performantei sportive
– prevenirea pierderii memoriei
– antibiotic natural care combate infecțiile recurente precum candidoza.